Becali și-a umflat mușchii în fața lui Dinamo: „Băi, îl iau ca să nu-l transfere ei!”. Fotbalistul ajuns la FCSB doar din ambiția patronului

Redactor:
Andrei Pal
Becali și-a umflat mușchii în fața lui Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ambițiile lui Gigi Becali legate de Dinamo au rămas la cel mai înalt nivel, chiar dacă rivala nu trece prin cele mai bune momente in istorie. Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB, dezvăluit că latifundiarul din Pipera a făcut, în acest sezon, un transfer, doar ca să nu ajungă în Ștefan cel Mare.

Este vorba despre Hristo Zlatinski (33 de ani), fostul căpitan de la Craiova. Bulgarul a sosit la echipa lui Gigi Becali liber de contract. Mijlocașul a fost foarte aproape de a semna cu gruparea din „Ștefan cel Mare”, dar în cele din urmă s-a înțeles cu Gigi Becali și și-a pun semnătura pe un contract cu vicecampioana României.

Zlatinski nu a prins prea multe minute în acest sezon în tricoul roș-albaștrilor. MM Stoica (53 de ani), directorul sportiv al roș-albaștrilor, a dezvăluit totul, zilele trecute, la DigiSport. „Gigi aduce ce jucători vrea la Steaua. Așa a fost și cu Zlatinski. Mi-a spus, băi, îl iau ca să nu-l transfere Dinamo! Țineți mine, era chestia aia cu Dan Nistor. Mi-a spus, nu vreau să-l ia Dinamo! Poftim, l-am luat pe Zlatinki, mi-a spus Gigi. L-am întrebat cu ce crede că ne poate ajuta”, a povestit Stoica.

Presa bulgară a scris că Hristo Zlatinski va reveni, din această iarnă, în Bulgaria. Jurnaliștii de la Top Sport anunță că fotbalistul s-a înțeles deja cu Lokomotiv Plovdiv și că va ajunge la această formație în viitorul apropiat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×